Sediul UEFA, din Nyon, acolo unde Ionuț Lupescu își desfășoară zilnic activitatea în calitate de coordonator în materie de antrenorat, e cuibărit la malul unui lac. O imagine decupată parcă dintr-o vedere. Dar nu e nimic deosebit în asta. În Elveția, aproape toate sediile de cinci stele sunt plasate lângă o apă. „E frumos aici, știu. La început, obișnuiam să fac același lucru, să mă uit la lac”, deschide o fereastră spre trecut Ionuț Lupescu. Întreabă de România. Cum mai este. Îi răspunzi că e la fel, nu s-a schimbat nimic: „Nu m-aș mai întoarce niciodată definitiv în țară. Am rămas cu un gust amar”. Deși doar de puțin timp în prezența celui care a făcut parte din Generația de Aur, privești puțin în jur și îl înțelegi. Fascinația reporterului se mută la omul Lupescu. Va împlini, în decembrie, 46 de ani. Puțin cărunt, sobru, cu câteva riduri în jurul ochilor, fostul mijlocaș al naționalei te invită să începi interviul.
„Mi-a stat inima cu Grecia când l-am văzut pe Karagounis că, la 39 de ani, aleargă mai mult decât mijlocașii noștri de 25 de ani. Nu am avut o ocazie de gol în 180 de minute”
Ionuț Lupescu
Conflictul dintre Mircea Sandu și Răzvan Burleanu a depășit granițele României? S-a auzit de el și la UEFA și, dacă da, care au fost reacțiile? Mie îmi pare rău că în ultimii ani există o imagine extrem de defavorabilă fotbalului românesc dincolo de granițele țării. Ce pot să zic!? A fost aleasă o nouă conducere de către Adunarea Generală. Trebuie să i se dea timp, să se aibă răbdare cu ea, să vedem ce proiecte pune pe picioare și cum. Probabil că vechea conducere simte că a pierdut puterea și de asta aruncă săgeți. Trebuie să îl lase în pace pe Burleanu. Ce mă uimește pe mine este faptul că ei uită că reprezintă fotbalul românesc și, făcând tot tămbălăul ăsta, deteriorează și mai tare imaginea României. Una care este, din păcate, deplorabilă. Și îngrijorător este faptul că nu numai conflictul dintre Mircea Sandu și Burleanu face rău sportului românesc. Mai avem un Reghecampf cu Pițurcă, mai avem patronii de cluburi care țipă ca din gură de șarpe pe la televizor. Sunt mâhnit de toate astea, că sunt român. Uite, cred că Didi Prodan se discreditează foarte mult în conflictul pe care îl are cu Burleanu acum.
Că tot suntem în zona dezamăgirilor, ce părerea ai despre situația actuală a lui Dinamo? Nu mai știu exact care sunt datelele problemei la Dinamo, că nu am mai vorbit cu Negoiță de foarte mult timp. Înțeleg că au apărut foarte multe datorii din urmă. Eu, în 2000, când am spus că managementul clubului Dinamo este pe o direcție greșită, mi-au zis să plec, că nu am dreptate. Și uite că nu a fost așa. Nenorocirea asta vine după anii 2000, deci se pare că am avut dreptate. Îmi pare rău, mi se rupe sufletul de ce se întâmplă la club, că doar e locul în care am crescut. Dar era de așteptat să se întâmple una ca asta la un moment dat.
Mie îmi place foarte mult să învăț și să ma dezvolt. Și mi-am dat seama că în fotbalul românesc, cel puțin la vremea respectivă, nu aveam acea posibilitate. Și atunci am plecat. Am ales să lucrez la alt nivel și nu îmi pare rău că am ales să fac pasul ăsta Ionuț Lupescu, component al Generației de Aur
„Chiar în halul ăsta au ajuns? Să accepte un sistem cu 14 echipe?”
Între timp, la Steaua a venit un antrenor nou: Costel Gâlcă. Tu îl știi foarte bine, crezi că va face față presiunii, că va avea rezultate similare celor pe care le-a obținut Reghecampf? Costel e un tip mai liniștit, așa. E la prima experiență de antrenor. Că a fost selecționer la U17 nu prea se pune, e puțin diferit. Când vrei să intri în antrenorat, la echipele naționale de juniori nu înveți meserie. Te vezi foarte rar cu copiii și pe o perioadă mult, mult prea scurtă. Dacă vrei să îți faci meseria de antrenor, cred că îți trebuie o echipă cu care să muncești zilnic. Una e să faci asta, alta e să fii selecționer și să te vezi la fiecare două luni cu jucătorii. Plus că, să fii antrenor în România înseamnă să faci niște compromisuri. Dar lui Costel i s-a dat o șansă la Steaua și sunt sigur că o să facă tot ce depinde de el pentru a reuși. Dacă a acceptat, înseamnă că știe la ce se înhamă.
(întrerupe reporterul)
Burleanu mi-a spus, la Lisabona, că e posibil să fie 14 echipe în Liga I. A fost acceptată propunerea? Da? Pf, nu pot să cred. După ce că aria de selecție la echipa națională este oricum una destul de mică, acum au mai fost tăiați încă 100 de jucători. Mă întreb, sindicatul ăla, AFAN, cum de a acceptat acest lucru? Chiar în halul ăsta au ajuns? Este, după părerea mea, o eroare imensă. Indiferent de ce mi-ai spune că Liga I se vinde mai bine cu patru meciuri Steaua-Dinamo, eu nu cred.
Cum ar arăta, pentru dumneavoastră, sistemul ideal? Câte echipe ar trebui să aibă? Eu aș fi lăsat 18 echipe în Liga I și aș fi jucat non-stop din martie și până în noiembrie, inclusiv vara. Pentru că în iunie – august terenul e fantastic. E cea mai bună perioadă pentru fotbal. Lumea nu e în vacanță, îi place să vină seara la meciuri, să mănânce semințe și să se ducă la o terasă după. Investești doar într-o nocturnă. Atât. Sistemul cu 14 echipe, play-off și play-out, e făcut total aiurea, pe principiul lui . Nu a fost analizat din perspectiva României și posibilităților ei. Am încercat să le explic oamenilor de la Federație despre necesitatea schimbării sistemului competițional, dar isteț, nu ca acum. Pe atunci, nu aveai cu cine să discuți. Erau alte interese la mijloc și oamenii de acolo nu vedeau în ansamblu dezvoltarea fotbalului românesc. Dar eu cred că ăsta este viitorul: sistem cu 18 echipe, jucat pe perioada verii, chiar dacă este cald. Dacă programezi meciurile seara, nu e nicio problemă. Cine vine iarna la noi pe stadioane? Cine vine în noiembrie? Cine vine în martie? Nimeni. Îi auzi pe toți iarna că spun că au băgat încălzire, au dat zăpada la o parte și gata, pot să joace. Păi bun, dar tu cu cine joci? Cu tribunele pline de zăpadă? Trebuie să le oferi condiții spectatorilor dacă vrei să îți vină la meci. Și tu folosești exact lunile în care oamenii fug de ieșitul din casă. Eu spun că au greșit. Repet, mă îndoiesc că ăsta e viitorul.
„Hai să fim sinceri, mulți jucători nici nu au valoare”
Naționala a ratat o nouă calificare la un turneu final. Începe să dispară entuziasmul și încrederea din jurul ei. De ce? Dacă nici la Campionatul European din 2016 nu ne calificăm, având cea mai accesibilă grupă posibilă și beneficiind de un format cum nu s-a mai văzut până acum, înseamnă că există o mare problemă la națională. Noi ar trebui să gândim altfel: calificarea la turneu, în condițiile date, nu mai e o performanță. Ea trebuie să fie făcută obligatoriu. Ideea e ce vei face la turneul final. În baraj, mi-a stat inima când l-am văzut pe Karagounis că, la 39 de ani, aleargă mai mult decât mijlocașii noștri de 25-27 de ani. Nu am avut o ocazie de gol în 180 de minute, e destul de îngrijorător ce se întâmplă la națională.
Jucătorii care vin la națională sunt valoroși? Vă place vreunul în mod special? Avem o mare problemă cu cei care joacă în străinătate. Nu au o educație sportivă, le lipsește capacitatea tehnico-tactică. Conducătorii, când ai la cluburile din țară, vor să îi vândă cât mai repede, puțin le pasă că mai trebuie să crească, să se dezvolte, să învețe. Banul vorbește. Și hai să fim sinceri, e și lipsă de valoare a multora dintre ei. Sunt supraapreciați la plecare și abia după ai revelația că nu erau atât de buni pe cât ți-au fost prezentați.
Valoarea unui campionat e oglindită de performanțele internaționale și cele naționale. Care au fost ele în ultimul timp? Ionuț Lupescu, component al Generației de Aur
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER